Bună-vointă politică vs rea-vointă politică

Democratia este o stare. "o stare sociala".
Aceasta "stare sociala" devine prezenta doar acolo unde o majoritate confortabila este  formata din persoane manate de buna-vointa de a respecta normele sociale in vigoare, de a trai in respectul literei si spiritului acelor convenite norme carora le spunem, generalmente, "legi".
Asta inseamna "din proprie constiinta", producand astfel cat mai putin "front de lucru "arbitrilor partidei", ne-inalcand "linia continua" pentru ca te retii tu singur si nu pentru ca te-ar pandi cineva.

Trecem acum perioade in care romanii au ajuns in tari in care nici nu visau (inainte de 90) sa ajunga, si ne transmit de la fata locului (de prin tari precum tarile scandinave, sa zicem) tot felul de lucruri care le put.
De parca era cineva, pe undeva, obligat sa ne asigure noua ambientul pe care nu am fost in stare sa ni-l cream in propria noastra tara.



Iata aici un "reportaj de front" de-al unui spaniol ajuns prin anul 1990 prin Suedia.
(am sa pun textul si in versiunea originala, in spaniola, pentru ca daca cineva e in stare sa si-l traduca mai corect decat am putut-o face eu, sa aiba posibilitatea.
"Reportajul" complet il gaseste cineva sub acest urmator link : "Suecia y la cultura slow"

Ya voy para 18 años desde que ingresé en la Volvo, una empresa sueca. Trabajar con ellos es una convivencia muy interesante. Cualquier proyecto aquí demora dos años para concretarse, aunque la idea sea brillante y simple. Es una regla.
Iaca sunt 18 ani de când m-am integrat in compania suedeză Volvo. Sa lucrezi cu ei este o experienta de coexistență foarte interesantă. Orice proiect, e tinut aici, la "macerat", doi ani mai inainte de a fi materializat, deși poate fi vorba de o idee si geniala și simpla. Este la ei asta, regulă.
Los procesos globalizados causan en nosotros una ansiedad generalizada en la búsqueda de resultados inmediatos.
Globalizatele procese cauzeaza in noi insine o generalizata fervoare/anxietate în căutarea de  "rezultate imediate".
Los suecos debaten, debaten, realizan “n” reuniones, ponderaciones, etc. ¡Y trabajan! con un esquema más bien “slowdown”.
Suedezii insa, dezbat, dezbat, realizand "n" reuniuni, "cantarind situatiile, analizand, evaluand etc. Și lucreazăăă . . .!  mai degrabă "in relanti"
Suecia es del tamaño del estado de San Pablo (Brasil). Suecia tiene tan sólo nueve millones de habitantes. Lo resumo así:
Suedia este, de dimensiune, cam cat statul Sao Paulo (Brazilia) avand o populatie de doar nouă milioane de locuitori. Rezumand, e cam asa:
Empresas de capital sueco: Volvo, Skandia, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare , etc. Volvo es la que fabrica los motores propulsores para los cohetes de la NASA.
Societăți cu capital Suedez: Volvo, Skandia, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc. Volvo este cel fabrica  motoarele de propulsie pentru proiectilele-racheta NASA.
No conozco un pueblo, como pueblo mismo, que posea más cultura colectiva que los suecos.
Nu cunosc un popor, ca popor înșuși, care sa posede o cultură de factură mai colectivă decat suedezii.
La primera vez que fui para Suecia, en 1990, uno de mis colegas suecos me recogía del hotel todas las mañanas. Estábamos en el mes de septiembre, algo de frío y nevisca.
Prima dată când am fost în Suedia, în 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma lua de la hotel în fiecare dimineață. Eram prîn luna septembrie, oaresce frig și lapoviță.
Llegábamos temprano a la Volvo y él estacionaba el auto muy lejos de la puerta de entrada (son 2000 empleados que van en coche a la empresa). El primer día no hice comentario alguno, tampoco el segundo, o el tercero.
Ajungeam mai devreme la Volvo si el parca masina departe de poarta de intrare (sunt cam 2000 de angajați ce vin aici, cu masina, la serviciu). Prima zi nu am comentat nimic, nici a doua, nici a treia.
Una mañana le pregunté a mi colega: ¿Tienen ustedes lugar fijo para estacionar aquí?, pues noté que llegamos temprano, con el estacionamiento vacío y dejaste el coche al final de todo….
Dar intr-una din dimineți, l-am întrebat pe colegul meu: "Voi aveti aici fixate locurile pentru a parca? pentru că am observat că desi am sosit mai devreme, si toata parcarea era goala tu ai lăsat mașina tocmai la finalul parcarii
Y él me respondió simplemente: “Es que como llegamos temprano tenemos tiempo para caminar, y quien llega más tarde, ya va a llegar retrasado y es mejor que encuentre lugar más cerca de la puerta. ¿No te parece?”
Și el mi-a răspuns simplu: "Este așa pentru ca noi ajungem mai devreme si avem rezerva timp suficienta spre a parcurge distanta, linistiti, pe jos, dar altora care vor sosi mai cu întârziere le va veni mai usor daca vor găsi loc de parcare cat mai aproape de poarta de intrare. Nu ti se pare normal?"

Mie unul, care asa am gandit si tins sa traiesc intotdeauna lucrurile, nu imi face decat bucurie sa citesc o asa istorisire care imi confirma (desi nu aveam nevoia asta) ca mai sunt ei, undeva acolo,  oameni care traiesc si gandesc ca si mine.
Lucrurile asa facute nu au valoare daca le faci ca sa te stie cineva ca le-ai facut, nu trebuie nici macar tu insuti sa constientizezi vreun scop pentru care le faci, ci sa le faci cam cu aceeasi normalitate cu care iti faci "ticurile", gesturile reflex.
Altfel, vorba batranilor cand se refereau la diverse "bine-faceri", daca poarta in ele chiar si numai un crampei de "interes ascuns", se spunea ca "nu sunt primite"
........................................
Iata de aici un jos un exemplu de intamplari prin locuri unde, ne-avand martor, te poti comporta dupa cum iti este firea: manat de "bună" sau de "rea" . . . vointă.

Serioja ajunse la marginea satului, coti pe o poteca a taigalei, simtind sub talpile baschetilor proeminențele radacinilor de zadă, si o luă de-a lungul râului care-si facea auzit de dupa trunchiuri vuietul vioi, calauzitor, in adierea de vânt nascută de goana râului, se leganau usor florile de nalba si de rascoage, alcatuind, laolalta cu molcoma leganare a cetinii, o zvonire aparte a taigalei, pe care poate ca ea, taigaua, o credea a fi deplina tacere.

Caci padurea aceasta imensa cunostea si alte stari, cand traznete orbitoare i se infigeau in trunchiuri, despicandu-le si dand nastere unor incendii pustiitoare, sau cand viscolele isi slobozeau urletul de lup flamand, zgaltaind si rupand arborii si gramadind in ograzile satenilor atata omat, incat, dimineata, nu mai izbuteau sa deschida usile izbelor si erau nevoiti sa le sfarame pe dinauntru cu securea

Oamenii care cunosteau indeaproape taigaua au alcatuit de-a lungul vremii multe legende si cantece despre cruzimea ei, dar aceiasi oameni ii cunosteau si bunatatea, care li se infatisa deseori prin licarirea gingasa a boabelor rotunjoare, verzi-trandafirii, de capsuni salbatici. prin transparența mată a tufelor de afini, prin stropii purpurii ai merisoarelor, prelinsi pe marginea unor frunze tari, lacuite, prin zborul zgomotos al cocosului-de-padure, purtand in gusa dulcea povara a poamelor ce i le daruise tot ea, taigaua.

Curand, tanarul dadu de o coliba, una din acelea in care isi gasesc adapost pe vreme de iarnă vanatorii si a carei usa proptita cu un butuc, dupa toate aparentele, proaspat taiat din padure. 

Dupa legile taigalei, pe care ajunsese si el sa le afle, ar fi trebuit sa gaseasca inauntru cate ceva lasat pentru urmatorul drumet ce s-ar fi abatut pe acolo. Deschizand usa si intrand inauntru, gasi, intr-adevar, pe masă, un pachet, folosit deja, de sare, cateva cutii de chibrituri, iar agatati in perete, doi lipani uscati la soare. Luand cu el unul din pesti, in schimb lăsă pe masă o cutioara de alice. Propti apoi la loc usa cu butucul si isi continua drumul, rupand din mers cate o felie de lipan si simtind in nari, imbibat in solzii pestelui, mirosul unor maini necunoscute, afumate la focuri de tabara. Sfarsind cu pestele, isi potoli setea cu un pumn de afine-vinete; lunecandu-i printre degete, boabele se desfacura usor de pe crengutele tufei intalnite in cale si-i lasara in gura gustul acriu, racoritor, al sucului, lipindu-i de cerul gurii si o frunzulita subtire.
.......................................................................
Mai tarziu, Serioja dadu si de un mormânt singuratic, deasupra caruia zacea un bolovan de granit.
De cruce - nici urma, ori poate ca nici n-o fi avut. Prin muschiul care acoperea piatra, deslusi o inscriptie sapata grosolan cu dalta: "Timotei Șadrin, cautator de aur, 1902".
Aplecat peste bolovan, continua sa dea la iveala cateva slove: "N-a facut rau, nimaruia".
Mai statu o vreme inaintea mormântului, simtind in varfurile degetelor raceala pietrei funerare, dupa aceea porni mai departe. . . . . . .

(Fragment din "Dulce tinut al poamelor" de Evgheni Evtushenko).